Pentru
a sublinia modul în care au fost trataţi filosofii de către creştini voi
analiza moartea filosoafei Hypatia şi anume trei texte care vorbesc despre
viaţa Hypatiei: „Viaţa lui Isodor din Damasc” reprodus după Iuda, „Istoria
Ecleziastică” a lui Socrate Scolasticul şi „Cronica” lui Ioan -
episcop creştin de Nikiu.
Hypatia
a trăit între anii 370-415 când a fost asasinată de creştini. Ea a fost
directoarea Academiei de filosofie din Atena.
Ea a
scris: „Comentarii asupra Aritmeticii lui Diofant din Alexandria”, „Comentariul
asupra Conurilor lui Apollonius din Pergam” şi „Comentariul asupra lui Almagestul lui Ptolmen”, operă a tatălui său, pe care
a îngrijit-o.
Obişnuia
să meargă îmbrăcată în costumul de filosof - pelerină roşie şi să-i înveţe pe
oameni căile cele sfinte ale zeilor.
În
anul 415 la îndemnul „Sfântului“ Chiril, este atacată de un grup de creştini,
dezbrăcată, arsă cu fiare înroşite şi omorâtă.
Însă
cel mai bine este să redau acele fragmente.
„Hipatia
s-a născut la Alexandria unde a fost crescută şi instruită. Deoarece era mai
inteligentă ca tatăl său, nu fu satisfăcută cu cunoştinţele sale matematice şi
vru să se dedice şi studiului filosofiei.
Femeia
obişnuia să îmbrace mantaua de filosof şi să meargă aşa în centrul oraşului.
Comenta public pe Platon, Aristotel, sau operele oricărui alt filosof, pentru
toţi cei care doreau să o asculte. În afara experienţei sale de a învăţa, reuşi
să se ridice la un grad înalt de virtute civică. A fost dreaptă, castă şi a
rămas mereu fecioară. Oraşul întreg o iubea şi o adora, iar potenţii oraşului o
invidiau.
Aşa
se întâmplă că într-o zi, Chiril, episcop al sectei de opoziţie (creştinismul), trecu pe lângă
casa Hypatiei şi văzu o mare mulţime de persoane şi de cai în faţa uşii. Unii
soseau, alţii plecau, alţii aşteptau. Când el întreabă de ce se afla acolo o
atât de mare mulţime şi care era motivul acelei zarve, i se răspunse, de un
adept al femeii, că acolo era casa filosoafei Hypatia şi că ea îi salută. Când
Chiril află acestea, fu atât de lovit de invidie, încât începu imediat să proiecteze asasinarea
ei în forma cea mai atroce care se putea imagina.
Când
Hypatia ieşi din casă, îmbrăcată conform costumului ei, o mulţime de oameni
nemiloşi şi feroci, care nu se temeau nici de pedeapsa divină, nici de
răzbunarea umană, o atacă şi o tăie bucăţele, comiţând un act de ultragiu şi
dezonorant pentru ţara lor de origine.“
„La
Alexandria era o femeie numită Hypatia, fiica filosofului Teon, care avu un
asemenea succes în literatură şi ştiinţă încât întrecu cu mult toţi filosofii
timpului său. Provenind din şcoala lui Platon şi Plotin, ea explica principiile
filosofiei ascultătorilor săi, mulţi din care veneau de departe pentru a-i
asculta lecţiile.
Ţinând
cont de stăpânirea de sine şi de uşurinţa cu care îşi dezvoltase mintea, nu
rareori apărea în public în faţa magistraţilor. Ea se simţea în stare să meargă
la reuniunile bărbaţilor. Toţi bărbaţii ţineau cont de demnitatea sa
extraordinară şi de virtutea sa şi o admiră din ce în ce mai mult.
A
fost victima geloziei politice care în acel timp era în floare. Hypatia se
întâlnea frecvent cu Oreste. Acest fapt a fost interpretat în mod calomnios de
adunarea creştină că ar fi fost din cauza ei ca Oreste să se împace cu
episcopul.
Unii
dintre ei, împinşi de bigotism, sub conducerea unui cititor pe nume Petru, îi
întinse o capcană în timp ce se întorcea acasă. O traseră afară din caleaşca
sa, unde o dezbrăcă complet şi apoi o asasină cu fiare înroşite. După ce îi
tăie corpul în bucăţi duse osemintele în locul numit Cineron şi acolo le arse.
Acest fapt nu aduse nici cel mai mic oprobriu din partea lui Chiril, sau a
bisericii din Alexandria.“
„În
acele zile apăru în Alexandria o filosoafă, o păgână numită Hypatia, care se
dedică complet magiei, astrologiei, muzicii şi care păcăli multe persoane cu
aceste stratageme satanice. Guvernatorul oraşului o onoră în mod exagerat,
pentru că ea îl sedusese cu artele sale magice. Guvernatorul încetă să mai
frecventeze biserica cum făcea de obicei. Şi nu făcu doar aceasta, dar atrase
mulţi creduli la ea şi îi primise în casa sa. O mulţime de credincioşi în
Dumnezeu (!!! n.n.), sub conducerea lui Petru, un credincios al lui Hristos,
perfect în toate aspectele (!) şi începuseră să o caute pe femeia păgână care
păcălise persoanele din oraş şi prefectul cu vrăjitoriile ei.
Când
găsiră locul unde era, se îndreptară către ea şi o găsi stând pe un scaun
înalt. Coborând-o, o traseră şi o duseră la marea biserică numită Cezarion.
Apoi îi sfâşiară hainele, o traseră pe străzile din oraş până ce muri. O duse
într-un loc numit Cineron şi îi arse corpul. Şi toate persoanele îl înconjurară
pe patriarhul Chiril şi îl numiră «noul Teofil», pentru că distrusese ultimele
resturi ale idolatriei din oraş.“ Din cartea Conflictul dintre paganism si crestinism
