sâmbătă, 13 octombrie 2012

ABC8


ABC – ul metodelor de strângere de fonduri
Episodul 8
Explicarea termenilor ( 7 )

i.                    Nevoia socială ( 2 )
În episodul trecut am vorbit de nevoia socială. A reprezintă cheia obţinerii de fonduri de către organizaţia dumneavoastră. Să continuăm periclu nostru despre nevoia socială. Să înţelegem mecanismele psihologice asupra nevoii sociale. Înţelegând aceste mecanisme vom putea completa mai uşor proiectele de finanţare. Vom alătura şi alţi termeni precum idealul ong ( misiunea ) şi agent al schimbării sociale. Trebuie spus că definiţia dintre normal şi anormal este fluctuantă şi o dă de regulă majoritatea sau societatea la un moment dat al istoriei. Bazată pe această noţiune întotdeauna avem de-a lungul timpului, locului sau altor elemente persoane discriminate şi persoane normale.
De exemplu în antichitate epilepticii şi nebunii erau ocrotiţi pentru că se spunea că sunt insuflaţi de zei. În Evul Mediu ei erau arşi pe rug pentru că se considera că sunt posedaţi. Prostituatele erau adulate în Grecia antică şi înfierate în Evul Mediu. Beţivii erau ignoraţi în antichitate – fiecare om era liber să facă ce vrea cu corpul lui – dar erau arestaţi şi închişi în Evul Mediu. Rasismul nu exista în Imperiul Roman, dar era în toi în epocile moderne – vânătorii de negrii etc. În antichitate homosexualii erau omorâţi cu pietre în Iudeea, arşi pe rug în Evul Mediu, închişi în perioada nazistă – iar în epoca noastră li se recunosc încet unele drepturi mai ales în ţările democratice. În domeniul psihiatriei în perioada modernă li se făceau la „nebuni” lobotomii şi erau ţinuţi în lanţuri, iar acum sunt trataţi normal. La musulmani în Evul Mediu se tăia mâna dreaptă a hoţilor, acum sunt închişi. Societatea a reprezentat baremul dintre normal şi anormal. Dar să vedem ce se întâmplă în societatea românească. Societatea românească este puternic conservatoare de tip ortodox arhaic. Se înfierează homosexualitatea, avortul, libertatea sexuală, alcoolismul, persoanele dependente de droguri, ateismul, persoanele cu deficienţe mintale, rromii, deţinuţii etc. Astfel la nivel macrosocial aceste persoane resimt nevoia unor schimbări sociale. Ei nu mai vor să fie făcuţi : ciori, handicapaţi, nebuni, drogaţi, poponari, ucigaşi, beţivi etc. Principala lor nevoie este de stimă asupra propriei persoane din partea societăţii. Nevoia socială a beneficiarilor îmbracă mai multe forme :
-         Nevoia de existenţă – şi noi existăm suntem prezenţi
-         Nevoia de acceptare – acceptaţi-ne aşa cum suntem
-         Nevoia de stimă – noi suntem mândrii că suntem aşa
-         Nevoia de nondiscriminare
-         Nevoia de integrare în învăţământul de masă
-         Nevoia de integrare pe piaţa muncii
-         Nevoia de a-şi face o familie
-         Nevoia de afiliere la alte ong care au aceleaşi idealuri – exemplu : Accept pentru homosexuali, Motivation pentru cei în cărucior, Estuar pentru cei cu probleme mentale, Rromani Chriss pentru rromi etc.
-         Nevoia de identitate culturală – şi noi avem ceva de oferit
-         Nevoia de a schimba societatea – exemplu lobby pentru scoaterea articolului 200 din Codul Penal, pentru drepturile persoanelor cu handicap fizic, antipsihiatria, respectul pentru identitatea rromilor, nu violenţei domestice etc.
Acestea sunt doar o serie de nevoi resimţite de beneficiari. Ce se întâmplă de fapt ?
Beneficiarul x se simte neputincios în faţa vieţii. Are o cerinţă ( nevoie ) pe care nu o poate satisface.
De exemplu : un motociclist este lovit în trafic de o maşină şi rămâne paralizat de picioare. El este tratat medical.
Nevoile lui :
-         Nevoia 1 : scaun cu rotile
-         Nevoia 2 : transformarea casei personale – praguri, adaptarea wc-ului, chiuvetei etc
-         Nevoia 3 : deplasarea – autobuze speciale pentru el
-         Nevoia 4 : accesul la instituţiile locale – rampe de acces
-         Nevoia 5 : accesul la tratament
-         Nevoia 6 : consolidarea prieteniilor – majoritatea prietenilor l-au părăsit
-         Nevoia 7 : o familie nouă – soţia l-a părăsit
-         Nevoia 8 : un loc de muncă protejat – nu găseşte
-         Nevoia 9 : suport psihologic specializat
-         Nevoia 10 : antidepresive
-         Nevoia 11 : bani pentru facturi sau tratament
-         Nevoia 12 : comunicare – să găsească şi persoane ca el care să-l asculte
-         Nevoia 13 : înţelegere
Aceste nevoi de bază de regulă nu există în societate. El iese pe stradă şi aude                        ( handicapatule ), merge la biroul de muncă şi nu găseşte un loc de muncă protejat pentru noile nevoi ale lui, soţia l-a părăsit, nu poate să circule în oraş etc.
Acestea sunt nevoile categoriilor x de beneficiari – adică a celor din cărucior. Dar nevoile nu se opresc aici. Să vedem şi alte tipuri de nevoi :
Pentru foşti deţinuţi :
-         Are nevoie de un loc de muncă
-         Se cere la angajare cazier – adio loc de muncă
-         Nevasta a intentat divorţ
-         Vrea să muncească – găseşte doar la negru - fără forme legale
-         ţine în el secretul detenţiei
-         este blamat de oameni : hoţule, puşcăriaşule, ucigaşule, violatorule etc
Consecinţa : nu se reintegrează social şi comite alte fapte antisociale. Pentru el în puşcărie – gândeşte el – este mai „bine” decât afară.
Pentru cei cu probleme mentale :
Ei sunt dependenţi de pastile. Când se află „trecutul” lor sunt daţi afară. Sunt stigmatizaţi : nebunule, paranoicule, schizofrenule, depresivule. Prietenii îi ocolesc. Soţia sau soţul îi părăsesc. Nu au :
-         loc de muncă
-         familie
-         locuinţă
-         prieteni
-         suport psihologic
Consecinţa :
-         depresie accentuată
-         criză
-         sinucidere
Nevoia lor socială : percepţie pozitivă, familie, loc de muncă, casă, prieteni etc.
Aşa ceva nu există ! Deci e o problemă.
Alt exemplu :
Dependenţii de droguri :
-         sunt dependenţi de pastile
-         sunt singuri
-         nu au loc de muncă
-         sunt discriminaţi
-         nu au prieteni
-         nu au pastile – tratament
Consecinţa : moarte albă...
Am dezvoltat toate aceste nevoi sociale pentru categoriile de beneficiari x, y, sau z pentru a înţelege mai bine cum percepe beneficiarul x o nevoie socială şi cum îi răspunde societatea la ea – îi trânteşte uşa în nas ! Cunoscând aceste mecanisme psihologice ( sunt multe ) şi trăiri ale beneficiarilor puteţi elabora mai uşor programe de finanţare pentru că ştiţi ce nevoie are categoria x de beneficiari. Pe curând !
-------------------------------------                          -----------------------------------------
Producţie : 13:59:50 - vineri, 12 octombrie 2012
Pentru informaţii suplimentare contactaţi-mă la tel : 0766710996 
                   
                                       Aveţi curaj !
                               Va urma