YOU TUBE BAR

Loading...

duminică, 19 august 2012

decontaminarea crestina - contestarea pagana a lui iisus - episodul 9

Contestarea anticilor vis-à-vis de Isus Hristos a cuprins cele mai variate forme. Rând pe rând creştinii erau denumiţi adoratorii celui mort sau adoratorii măgarului. Atât Celsus cât şi Iulian l-au contestat puternic pe Isus Hristos. Astfel Iulian Apostatul spune: „Isus a convins pe cei mai slabi şi pe puţini dintre noi şi El a trăit, se spune, cu peste trei sute de ani mai înainte. Dar El nu a săvârşit în vremea cât a trăit nici un lucru vrednic de auzire, dacă nu se socoate că fac parte din faptele cele mai mari, vindecarea orbilor şi izgonirea duhurilor (din oameni) în Bethsaida şi Betania.“ (Împăratul Iulian – „Contra galileenilor”) Dar să vedem, punct cu punct, ce contestau anticii la Isus Hristos. a) Imposibilitatea întrupării lui Dumnezeu şi coborârea pe pământ Anticii credeau că Dumnezeu este perfect, fiind Binele Absolut şi Imuabil, în care nu există nici un rău. Tocmai de aceea El nu putea să se întrupeze pe pământ, deoarece pe pământ ar fi asistat la răutăţile oamenilor, care l-ar fi impregnat cu energia lor distructivă. Ar fi asistat la fărădelegile oamenilor, la crimele lor, la iubirea lor de arginţi, la pătimire, ură, gelozie, înşelăciune, adultere. Zeii nu coborau pe pământ decât pentru scurte perioade de timp (maxim o zi), şi atunci îşi ascundeau natura zeiească luând forme omeneşti. Apoi zeii luau legătura, mai ales, cu oamenii curaţi şi pioşi. Ei fugeau de cei răi, îi pedepseau şi nu stăteau alături de ei pentru a nu li se impregna energia lor malefică. Există aşadar principiul contagiunii, în sensul că dacă ai un anturaj rău, rişti să devii şi tu rău. Iar zeii care sunt buni, tocmai acest lucru îl evitau - contagiunea cu răul. Iată de ce preferau să le apară oamenilor în vis, să vorbească doar prin filosofi, să li se arate în temple doar celor buni şi pioşi. Exista de altfel şi un ritual energetic de purificare. În toate religiile antice existau ritualuri de purificare. Astfel, înainte de a intra în templu, trebuie să faci o baie rituală într-un râu curgător pentru a-ţi alunga gândurile rele, trebuia să faci doar binele şi apoi aveai dreptul să intri în templu. Acolo, dacă erai suficient de curat la suflet, putea să-ţi apară zeul! Însă, trebuie să te purifici în prealabil, pentru a nu impregna cu răutăţile tale energia divină şi sfântă a zeului. Mergând pe această idee filosoful Celsus declară: „Dumnezeu este bun, frumos, fericit; tot ceea ce este mai frumos, mai bun se află în Sine. Dacă ar coborî printre oameni, n-ar putea face acest lucru fără să se schimbe. Or această schimbare se face în mod necesar din bine în rău, din frumos în urât, din fericit în nefericit, din foarte bun în foarte rău. Cine însă doreşte o asemenea schimbare? Dumnezeu este totuşi imuabil, şi această schimbare nu-I convine deoarece numai lucrurile muritoare au proprietatea de a se schimba şi de a putea să îmbrace alte forme. Sunt aşadar două alternative: ori e posibil ca Dumnezeu să se schimbe luând trup muritor, cum pretind creştinii, ceea ce s-a arătat că e o absurditate, ori nu Se schimbă şi în acest caz S-a arătat schimbat fără să fie în realitate, ceea ce constituie o înşelăciune, o minciună. Dumnezeu nu are ca prieteni fiinţe bolnave sau ameninţate de păcat, iar pe de altă parte El nu se teme de nimeni pentru a fi obligat să recurgă la înşelăciunea cuiva atunci când se află în primejdie. În concluzie niciodată un Dumnezeu sau un Fiu al lui Dumnezeu, cum Se pretinde a fi Hristos, n-a putut coborî pe pământ şi nici nu va coborî, lucrul acesta fiind o imposibilitate.“ (Celsus - „Cuvânt adevărat”) De ce ar fi coborât pe pământ? Anticii se întreabă pentru ce ar fi coborât Dumnezeu pe pământ, atunci când ar fi putut face apel la profeţi pentru a se revela! Iată comentariile lui Celsus: „De ce a coborât pe pământ? Poate pentru a îndrepta dezordinile existente? Nu putea îndrepta singur aceste dezordini fără să trimită pe altcineva? Creştinii spun că Dumnezeu nu simte trebuinţă de a fi cunoscut, dar că, urmărind să ne mântuiască, vine la noi, iar cei care Îl primesc şi sunt buni se mântuiesc, pe când cei care Îl resping şi sunt răi se pedepsesc. În acest caz, de ce abia după atâtea secole. I-a venit în gând să aducă oamenii la calea dreptăţii? Mai înainte nu s-a gândit la aceasta? Teoretic venirea Domnului pe pământ este o imposibilitate.“ (Celsus - „Cuvânt adevărat”) A fost profeţit Isus? Cum un Dumnezeu poate îndura batjocura, bolile, insulta şi moartea! Dumnezeu care este omnipotent, nu putea nici să moară nici să fie batjocorit de oameni. Iată ce declară Celsus: „Creştinii Îl cinstesc pe Hristos, determinaţi doar de o credinţă care a pus dinainte stăpânirea pe ei. În acest caz, se poate chiar ca Isus să nu fie arestat, El fiind o creaţie a imaginaţiei lor, influenţaţi puternic de profeţi. Se spune astfel că profeţii au prezis despre Isus că va veni, că va fi sclav, supus bolilor şi morţii. În orice caz, profeţii n-au prezis aşa ceva niciodată. Ar fi comis în acest caz o crimă şi o nelegiuire.“ (Celsus - „Cuvânt adevărat”) b) Naşterea lui Isus a fost puternic contestată de antici, de la „nu a existat“, până la „a fost un om, care a murit“. Naşterea lui Isus era considerată de antici doar o realitate pur omenească. El a avut o simplă familie şi a fost născut nu de către Iosif şi Maria ci de Pontera, deci un adulter. Să vedem obiecţiile lui Celsus: „În primul rând se zice că Isus S-a născut dintr-o fecioară, apoi că nu e decât un ţăran iudeu, că mama sa era săracă şi trăia din lucrul mâinilor, apoi că, surprinsă în adulter, a fost alungată de soţul ei, care era meseriaş, că Isus s-a născut ruşinos din această femeie alungată şi rătăcitoare, că sărăcia a obligat-o să-şi caute serviciu în Egipt, unde Fiul ei a învăţat magia pe care egiptenii o apreciau mult şi că aceasta I-a dat ocazia, când S-a reîntors, să fie socotit drept Dumnezeu. Isus a fost născut de o femeie alungată din casa soţului ei, pentru că păcătuise cu un oarecare soldat numit Pantera.“ (Celsus - „Cuvânt adevărat”) c) Fuga în Egipt Celsus critică şi fuga lui Isus în Egipt: „De ce a fugit Isus în Egipt, deoarece un Dumnezeu nu se teme de moarte? Dacă ar fi fost Dumnezeu, lucrul cel mai simplu ar fi fost să trimită un înger din cer, iar nu să se folosească de ruşinosul procedeu al fugii.“ (Celsus - „Cuvânt adevărat”) d) Înfăţişarea lui Isus Pentru antici, imaginea lui Dumnezeu era întotdeauna perfectă. Trăsăturile fizice, calităţile psihice erau fără cusur. Statuile zeilor erau structurate într-un mod plăcut. Zeii erau atletici, corpolenţi, plini de viaţă. Nici o boală sau un cusur nu există în prezentarea zeilor. Atacul antic împotriva lui Isus mergea tocmai de la acest principiu: dacă zeii erau superbi, înalţi, voinici, corpolenţi, Isus era mic de statură. Standardul lui Isus nu se potrivea cu cel antic. Iată descrierea lui Celsus: „E timpul acum să amintim ceva şi despre înfăţişarea Sa exterioară: Deoarece Duhul lui Dumnezeu a voit să ia trup, acesta trebuia cu necesitate să fie superior celorlalte (trupuri) în măreţie, bunătate, forţă, maiestate, elocinţă şi voce. Este imposibil ca omul purtând în sine ceva care lipseşte altora să nu fie mai presus de ceilalţi. Or cel de care e vorba, departe de a fi superior celorlalţi, era, vi se spune, mic de stat, urât. Această urâţenie a Lui ne dovedeşte că nu putea să fie Fiul lui Dumnezeu.“ (Celsus - „Cuvânt adevărat”) e) Calitatea ucenicilor Anticii aveau un alt fel de raportare la zei. Ei considerau că nici un om nedrept, rău sau aplecat spre adulter, nu putea să fie prieten cu zeul şi nici să stea în preajma acestuia. Este de la sine cunoscut luarea de către antici în râs a creştinilor, cărora le reproşau nu numai credinţa lor umilă, dar mai ales faptele anterioare: crime, hoţii, adultere. Iată aşadar ce scrie Celsus cu privire la ucenicii lui Isus: „Intrând în viaţă, Isus Hristos începu să-şi caute ucenici. Îşi alese unsprezece oameni «faimoşi», «vameşi», şi «corăbieri» păcătoşi, rătăcind înconjurat de ei ca un om fără căpătâi ici şi colo, doar cu greu procurându-şi hrana de toate zilele. Ajunse chiar până la a cerşi.“(Celsus - „Cuvânt adevărat”) f) Discreditarea minunilor făcute de Isus Minunile făcute de Isus au fost puternic contestate de antici. Trebuie spus că romanii erau adepţii filosofiei prin care toate formele de magie erau discreditate. Religia antică era o religie raţională şi subtilă, spirituală. Zeii se manifestau direct prin apariţii. Ei nu puneau accent pe magie, pe lucrurile exterioare credinţei, ci pe suflet. Dacă zeii făceau minuni, le făceau cu scopul de a apăra fiinţa umană şi de a o ajuta. Alte spirite rele, se jucau de-a magia, exploatând orgoliul şi dorinţa de putere a oamenilor. Pe lângă aceste lucruri, exista o şleahtă de şarlatani care exploatau superstiţiile oamenilor, inventând fel de fel de trucuri pentru a escroca. Astfel, Lucian de Samosata vorbea despre falsul profet Alexandru, care a instituit cultul şarpelui Slankon, prin care păcălea auditoriul cu false prfeţii. Anticii respingeau „minunile“ făcute în interes personal, dar şi pe cele care aveau tendinţa de a se substitui zeilor. Iată comentariul lui Celsus: „S-a apucat apoi să facă minuni cu ajutorul magiei. Retras în Egipt cu Maria, a învăţat acolo arta de a săvârşi minuni, cu care îi va uimi pe toţi atunci când se va reîntoarce în patria sa. Presupunând că Isus ar fi săvârşit cu adevărat toate minunile ce i se atribuie, deşi ele sunt amplificate de apostoli, ne putem întreba: oare nu la fel procedează şarlatanii cu ajutorul magiei? Astfel, magicienii din Egipt vând pe un preţ de nimica secretul artei lor prin care alungă duhurile, fac să apară mese gata de ospăţ, arătări magnifice, bogăţii fabuloase, animale fantastice etc.“ (Celsus - „Cuvânt adevărat”) g) Slăbiciunea lui Isus şi caracterul divinităţii Pentru antici, Dumnezeu era perfect, era omnipotent, omni-cunoscut, invincibil. El era bun. Nu avea nici un fel de slăbiciuni. Mergând pe aceste coordonate, anticii i-au negat lui Isus divinitatea, datorită slăbiciunilor şi îndoielile pe care acesta le-a avut. „Isus nu numai că nu a fost capabil de a săvârşi minuni, dar S-a încărcat cu multe slăbiciuni de neiertat. I se impută, între altele, îngâmfarea şi debitarea de minciuni, cum şi aceea că nu s-a păstrat curat de orice rău sau că nu ar fi fost corect în purtările lui. Nu a ştiut decât să ameninţe şi să adreseze invective. Astfel El spune: «Vai vouă, vă declar dinainte». Prin aceasta mărturiseşte singur că e neputincios să înduplece, lucru nedemn nu numai de un Dumnezeu, ci chiar de un om înţelept. În faţa pericolului, teama a pus stăpânire pe Isus. Ce alt ambasador s-a ascuns vreodată, în loc de a arăta tuturor scopul misiunii sale? Căutând întunericul, fuge, ca apoi să se lase prins. Dacă a voit să se ascundă, pentru ce o voce din cer a spus că El e Fiul lui Dumnezeu? Dacă, dimpotrivă, nu a voit să se ascundă, de ce s-a lăsat condus pe muntele suplicilor, de ce a murit? Şi apoi, pentru ce atâtea plânsete şi văicăreli? Pentru ce cere să fie eliberat de teama de moarte spunând: «Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta.»” (Celsus – „Cuvânt adevărat”) h) Supus al Cezarului Anticii au spus că Isus a fost supusul Cezarului. Iată ce spune Iulian Apostatul: „Isus, cu care vă lăudaţi voi creştinii, era unul dintre supuşii Cezarului. Dacă nu voiţi să credeţi, eu voi dovedi aceasta peste puţină vreme. Dar mai curând să-mi spuneţi mie următoarele: voi afirmaţi că El a fost înscris împreună cu tatăl Său şi mama Sa în recensământul lui Cyrenius. Dar după ce S-a născut, cu ce a venit în sprijinul rudelor Sale? Căci, zice (Evanghelia), ele nu au vrut să asculte de Dânsul.“ (Iulian – „Contra galileenilor”) i) Răstignirea şi Învierea Pentru antici, un Dumnezeu nu moare, nu suferă, este doar bun. Dar Isus a suferit! Apoi un Dumnezeu, dacă ar învia s-ar arăta tuturor oamenilor. Iată criticile lui Celsus: „După ce a fost dovedit vinovat şi condamnat, a fost supus supliciilor. Aceste cele din urmă momente ale vieţii sale i-au dovedit toată slăbiciunea. De ce nu a fost oare pedepsit întocmai ca Penteu care a fost sfâşiat? Dacă Isus ar fi voit să-şi arate puterea dumnezeiască, trebuia să dispară de pe crucea răstignirii! Atârnând apoi pe lemnul crucii, n-a mai putut suporta setea pe care ştie să o îndure orice om şi a consumat cu aviditate lichidul care i s-a oferit. Chinurile răstignitului au sfârşit prin moarte. Aceasta a fost confirmată oficial prin gestul ostaşului care i-a împuns coasta cu o suliţă. Sângele care a ieşit din coasta Răstignitului se poate el asemăna cu licoarea ce curge în vinele zeilor nemuritori?“ Despre înviere anticii spun: „Să acceptăm împreună cu membrii bisericii creştine că Isus a profeţit că va învia? Se afirmă că şi-a arătat apoi semnele răstignirii pe trupul său. Cine le-a văzut însă? O femeie fanatică, după cum susţin chiar Apostolii, dar nimeni altul.“ (Celsus – „Cuvânt adevărat”) j) Isus este un mort Anticii nu s-au îndoit de moartea lui Isus. Iată ce spune Celsus: „Creştinii nu adoră, aşadar nici un Dumnezeu şi nici duhurile, ci un simplu mort. Voi vă bateţi joc de cei ce îl adoră pe Jupiter pentru că i se arată mormântul în insula Creta, fără a şti nici pentru ce, nici în ce fel fac cretanii aceasta. Voi înşivă însă adoraţi un simplu om care a fost pus în mormânt.“ (Celsus – „Cuvânt adevărat”) Iulian Apostatul scrie: „Oare pe bună dreptate, cineva va urî oamenii mai inteligenţi decât voi sau s-ar putea el milostivi de cei ce nu au minte, ajungând la atâta nenorocire şi pierzanie, încât părăsesc ei pe zeii cei veşnici şi se schimbă ducându-se la zeul cel mort al iudeilor?“ (Iulian Apostatul – „Contra galileenilor”) k) Isus nu e Dumnezeu Anticii i-au negat dumnezeirea lui Isus, atât datorită vieţii Lui, cât, mai ales, a slăbiciunilor Lui. Iată ce spune Iulian Apostatul: „Nici Pavel n-a cutezat să numească Dumnezeu pe Isus, nici Matei, nici Luca, nici Marcu.“ („Contra galileenilor” – „Cuvânt adevărat”)