YOU TUBE BAR

Loading...

miercuri, 11 februarie 2009

Misterele religiei antice - Caile de comunicare cu zeii

Misterele religiei antice

Caile de comunicare cu zeii

Religia antică a vechilor zei este încă un izvor de inspiraţie, cultură şi etică pentru generaţiile actuale. Chiar dacă ea a fost redusă la basme pentru copii, ea încă este prezentă în inimile multor oameni, fără însă a ne da seama. Ea nu se reduce însă la aceste lucruri.
Religia antică este o religie revelatorie, în sensul că prin practicarea ei, zeii se revelau adepţilor lor, existând mai multe căi de comunicare cu zeii. Înainte de a trece în revistă căile de comunicare cu zeii, să spunem că religia antică are astăzi trei componente:
1) una faptică (praxisul) care înseamnă cunoaşterea vechii religii.
2) una de faţadă care a fost distorsionată de mii şi mii de sărbători.
3) una agnostică care ţine de lumea subtilă a spiritului şi supranaturalului.
Goethe spunea: „nu lumea zeilor a dispărut ci capacitatea simţurilor noastre de a-i vedea, capacitatea simţurilor noastre de a-i percepe.“
1) Lumea faptică – praxisul, s-a redus la achiziţionarea de cunoştinţe cu caracter mitologic: cine erau zeii, care era originea lor, care erau faptele lor, într-un cuvânt tot ce s-a păstrat din literatura romană.
În zilele noastre nu se mai poate vorbi de o organizare a religiei antice, de temple, de sărbători. Unele aspecte din sărbătorile antice au fost cosmetizate în sărbătorile creştine antice: de exemplu, pe 17 decembrie se sărbătoreşte Sf. Dimitrie al agriculturii, ocazie cu care se împart colaci cu miere. Puţini ştiu că pe 17 decembrie să sărbătoreau Saturnaliile, ocazie cu care se împărţeau colaci cu miere. Pe 6 ianuarie este Sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul, ocazie cu care se preface agheasma. Tot pe 6 ianuarie era sărbătoarea lui Dionisos, când se prefăcea apa în vin! etc.
2) Pseudo religia antică - distorsionată. Reminiscenţe s-au păstrat în zilele noastre în practicile clarvăzătorilor, vrăjitorilor şi mediumurilor. Ele au readus în actualitate practici demult apuse, însă le-au pervertit sensul. Ceea ce în procesiunile sybillelor însemna previziunile făcute de zeul Apollo, în spectacolele mediumurilor înseamnă un pact macabru cu spirite maligne, neevoluate, ce le posedă trupul! Ceea ce în ştiinţa haruspiciilor însemna ghicirea viitorului în măruntaie de pui, după unele formule de rugăciune în practicile vrăjitoreşti înseamnă o nebunie macabră, cu fel de fel de obiecte şi ingrediente rău famate.
Grecii şi romanii avertizau asupra acestor practici. Se spune că Numa Pompilius, cel de-al doilea rege roman, a pus bazele religiei antice, instituind colegii, temple, rugăciuni plăcute zeilor şi cerului. Al treilea rege, Tullius Hostillius, găsind nişte texte sacre scrise de Numa Pompillius şi dorind să invoce zeii, dar interpretându-le greşit, a fost trăsnit de aceştia.
Grecii vorbind de fenomenul rău de posedare de către un duh, atrăgea atenţia că acest fapt duce la nebunie, dacă nu şti cum să-l invoci.
3) Lumea agnostică - sau lumea subtilă a zeilor, reprezintă partea nevăzută a credinţei antice şi reprezintă căile de comunicare cu zeii şi cu daimonii, trimişii acestora pe pământ. Ea a fost părăsită în timp sau pervertită.
Dar aşa cum spuneam, religia antică are o faţadă revelatorie, o faţadă prin care oamenii comunicau cu zeii. Dar cum realizau ei acest fapt? Pentru a răspunde la această întrebare să consultăm operele antice...
Căile stabilite de antici au fost:
1 Calea onirică sau a viselor.
Era un bonus pe care zeii îl făceau celui drept. Ea consta în apariţia zeului sau zeiţei în vis şi constituia oferirea de informaţii celor contactaţi astfel, cu privire la voinţa zeilor. Astfel s-a consemnat cum o fetiţă a visat-o pe zeiţa Victoria, care i s-a plâns în vis că templul ei este într-o stare jalnică şi necesită reparaţii urgente. Senatul a audiat mărturia fetiţei şi a dispus alocarea unor fonduri pentru repararea acelui templu.
Se spune şi în istoriografia religiei creştine, că Sf. Grigorie din Nissa a visat-o pe Fecioara Maria, care i-a cerut ceva similar. Acest fapt dovedeşte că nu doar creştinismul avea un caracter revelatoriu şi divin în care zeii sau alte fiinţe evoluate interferau cu oamenii, ci şi religia antică!
2 Calea prorociei, a mediumului sau a oracolelor.
Se ştie că lumea antică era înţesată de oracole în care preoţii interpretau voinţa zeilor şi răspundeau întrebărilor oamenilor.
Acest tip de comunicare se practica în Oracolul din Delphi atunci când Pithia, sau preoteasa lui Phoebus / Apollo, primea informaţiile de la zeu, oferindu-şi trupul pentru a fi posedat de zeu, iar zeul vorbea prin gura ei.
Preotesele special antrenate comunicau cu zeii care intrau în corpul lor şi le ofereau profeţii pentru cei muritori. Pe oracolul din Delphi stătea scris: „Nosce te ipsun” adică „Cunoaşte-te pe tine însuţi”. Preotesele foloseau substanţe halucinogene obţinute din seminţele de mac.
Acest tip de comunicare cu zeii se practica şi în cultul Sybilei. Grecii îl dezavuau, considerând că este o nebunie atunci când nu eşti pregătit pentru aşa ceva.
3 Calea apariţiei sau materializării zeilor.
Era calea de comunicare directă a zeilor, cea mai înaltă. De obicei zeii luau înfăţişare omenească, muritoare, ascunzându-şi puterea şi strălucirea lor. Se spune că ei erau inundaţi în lumină, în câmp de radiaţii. Atunci când Jupiter, de pildă, i-a apărut Selenei în înfăţişarea sa reală, a ars-o. Relatări ale apariţiei zeilor sunt multe. În religia antică se spune că Jupiter şi Mercur şi-au dezvăluit natura lor în faţa bătrânilor Philemon şi Boncis; că Minerva i s-a arătat Arahnei şi Ceres i s-a arătat unei muritoare. Obsequens în cartea sa Minunile ne relatează cum în Gallea au apărut doi oameni în alb care apoi au dispărut. Zeii de asemenea dispăreau înălţându-se la cer. Ceea ce este interesant, este faptul că tot Obsequens ne relatează, că noaptea pe cerul Galliei s-au văzut trei sori şi trei luni!
4 Calea semnelor divine
Aceasta reprezintă calea semnelor. Semnele anunţau fie o catastrofă, fie o izbândă foarte mare.
Obsequens în cartea Minunile ne spune că din cer a plouat cu pământ şi sânge, sclavii s-au revoltat, iar armata lui Hanibal a pus pe fugă armata romană.
Calea semnelor era întruchipată de semne catastrofale: cutremure, naşterea de gemeni siamezi, de la incendii până la minuni: apariţii de 2-3 sori, schimbări de natură (ploaie de pământ, sânge, lapte), conform spuselor lui Obsequens!
Într-un text antic se specifică: „….cât de des le-a poruncit Senatul decemvirilor să consulte cărţile Sybillei. De exemplu: când au fost văzuţi doi sori sau când au apărut trei luni şi s-au observat flăcări pe cer, când soarele a rămas pe cer până noaptea..“
5 Ghicirea în măruntaie de păsări, animale etc.
Practica aceasta vine de la etruşci, dar ea se pare că are legătură cu judecata şi adunarea oamenilor de la Mecena. Acolo Jupiter i-a adunat pe toţi oamenii şi a pus să se jertfească un taur alb. Prometeu a împărţit apoi carnea şi oasele în două grămezi, iar Jupiter a ales o grămăjoară.
În Roma, şi în Imperiul Roman se ghicea viitorul în măruntaie de pasăre, bovine, taurine.
Se spune că atunci când împăratul Iulian Apostatul s-a lansat cu armata împotriva perşilor să-i distrugă, preoţii au ghicit în măruntaiele de pasăre că va muri. L-au prevenit dar nu i-a ascultat şi a fost ucis.
Înaintea oricărui eveniment important se ghicea viitorul în măruntaie de pasăre.
6 Rugăciune adresată zeilor
Rugăciunea a fost una dintre cele mai importante căi de comunicare cu zeii. Oamenii intrau în templul zeilor şi le adresau rugăciuni. Zeii le răspundeau, acordând oamenilor fel de fel de răsplăţi: de la vindecare de boli până la fericire, apărare de rele şi multe altele.
Fiecare rugăciune era auzită în lumea subtilă. Iată de ce Ovidiu spunea în Fastele următoarele: „Temple-s deschise şi zeii ascultă, poporul înalţă rugi care nu merg în van şi orice cuvânt este greu.“
Rugăciunea reprezintă calea cea mai sfântă de comunicare a omului cu zeul. În rugăciune omul se curăţă. Zeul trimitea duhul său, Bonus Genius, care apoi îl învăţa ce să facă.
7 Calea jertfelor şi a libaţiilor
Jertfele şi libaţiile erau o modalitate de a-ţi arăta ataşamentul faţă de zei şi capacitatea de ai sluji.
Lucian de Samosata spunea: „Voi toţi, care vă aveţi partea voastră la strălucitele hecatombe veniţi cu toţi la adunarea lui Zeus.“
Tot Lucian declara: „Vai! Pe Hercule, ce mai hărmălaie! Strigă toţi deodată în gura mare: Tainul! Să ni se dea tainul! Unde e nectarul? Unde e ambrozia? Am rămas fără ambrozie! Hecatombele! Unde sunt hecatombele? Cerem jertfe pentru toată lumea!“
Salustius spune: „Rugăciunile fără sacrificii sunt doar discursuri. Sacrificiile sunt sufletul rugăciunii.“
Atât jertfa cât şi libaţia trebuiau făcute având sufletul curat şi pur, inima sinceră.
Trebuia să fi bun cu ceilalţi pentru ca rugăciunile şi jertfele să fie primite şi îndeplinite.
8 Medierea duhului zeilor (Bonus Genius)
Duhul zeilor (Bonus Genius) aşa cum am văzut în capitolul 1, avea ca sarcină medierea voinţei divine. El avea acelaşi rol în religia antică ca Duhul Sfânt din religia creştină. Duhul zeilor mărturisea existenţa zeilor, îl învăţa pe om lucrurile divine şi morale şi îl apăra de rele, inclusiv de erinii. De asemenea, ajuta la interpretarea semnelor divine, visurilor. Îi spunea omului ce să facă şi multe alte lucruri.
De altfel, tot poporul subtil al sufletelor putea trimite muritorilor mesajele zeilor şi îi putea învăţa pe oameni cum să se închine zeilor.
Acestea sunt principalele căi de comunicare cu zeii. Ele demonstrează faptul că religia antică era o religie revelată şi că reprezentanţii căreia oamenii se închinau se implicau activ în comunicarea cu muritorii.