YOU TUBE BAR

Loading...

vineri, 27 noiembrie 2009

misterele religiei antice 2

DAIMONII SOCRATICI – DAIMONII BUNI

Daimonii sunt spirite ale oamenilor transformaţi de zei în duhuri. Ei pot fi buni sau răi.
Daimonii răi se mai numesc şi Erinii. O secţiune a daimonilor sunt daimonii răzbunători, care pedepsesc pe oamenii răi. De exemplu eriniile pedepseau pe ucigaşii de părinţi, pe cei ce comiteau sacrilegii şi pe alte soiuri de oameni răi, intrând în ei şi îndemnându-i la fapte şi mai rele pentru a primi o judecată şi mai aspră în Tartar.
Dar să o luăm cu începutul...Cum au apărut pe lume primii daimoni?! Hesiod ne explică că prima generaţie de oameni, oamenii generaţiei de aur, au fost transformaţi de zei în daimoni sau spirite nemuritoare şi i-au pus să aibă grijă de oameni.
„Întâia seminţie de oameni cuvântători a fost de aur / Creată de nemuritori având palate-n Olimp. / Era în acel răstimp când Cronos asupra cerului domnea. / Ei vieţuiau la fel ca zeii, cu inimi mai presus de griji, / Feriţi de chinuri şi necazuri: neputincioasa bătrâneţe / N-o cunoşteau, ci cu picioare şi braţe pururi sănătoase, / Hălăduia doar în ospeţe, de orice rele ocoliţi. / Murind, părea că-i fură somnul adânc; tot felul de avuţii / Aveau şi roditoarea glie le dăruia de bunăvoie / Recolte mari şi-mbleşugate; de-aceea, plini de mulţumire, / Convieţuiau în armonie, înconjuraţi de averi destule / Şi pomi împovăraţi, de fructe, dragi zeilor preafericiţi. / Dar când această seminţie fu înghiţită de ţărână, / Toţi deveniră, după vrerea lui Zeus măritul, duhuri bune / Cutreierând întreg pământul, spre-a ocroti pe muritori, / Asupra faptelor veghează, cât sunt de drepte sau de strâmbe; / Înveşmântaţi în strai de neguri, pe lume-i afli pretutindeni, / Împărţitori de-averi aceasta-i regeasca cinste dobândită.“
Despre transformarea sufletelor oamenilor după moarte în daimoni sau îngeri păzitori, ne spune şi Corpum Hermeticum: „sufletele omeneşti care dobândesc nemurirea sunt transformaţi în daimoni.“
Daimonii buni sunt daimonii socratici sau genii bune. Socrate dialoga cu daimonul său bun care-l oprea de la rău şi-l învăţa lucruri bune: „Şi în ce fel introduc divinităţi noi, dacă spun că glasul divinităţii se împotriveşte arătându-mi ce trebuie să fac?“
Daimonii buni erau mesageri ai zeilor, făcuţi pentru a avea grijă de oameni. Fiind spirite, ei vieţuiau în aer. Apoi puteau chiar convieţui în sufletul omului, îndemnându-l la lucruri bune.
„Fiecare stea are geniile sale, bune sau rele, după natura lor, sau mai degrabă după faptele lor, căci fapta este esenţa geniilor. Toate aceste Genii guvernează asupra lucrurilor lumeşti, zdruncină şi răstoarnă rânduiala statelor şi a indivizilor, îşi pun amprenta pe sufletele noastre, sunt prezente în nervii noştri, în măduva noastră, în arterele noastre şi chiar în substanţa noastră cerebrală şi în cotloanele măruntaielor noastre.“
Conform scrierilor lui Platon, daimonii trăiesc în cer, prima generaţie de daimoni, numiţi daimoni buni sau calodaimoni, trăiesc sub lună în regiunea focului eteric. Tot astfel, daimonii trăiesc şi în aer, în apă, în corpuri şi peste tot.
Dar ce făceau daimonii buni? Ei mijloceau legăturile cu cerul.
„Un daimon mare, Socrate, căci şi este daimonul o fiinţă între zeu şi muritor.
- Cu ce putere? Întrebai ei.
- De a tălmăci şi împărtăşi zeilor cele ce vin de la oameni şi oamenilor ceea ce vine de la zei.
Am numit: rugăciuni şi jertfe din partea oamenilor, porunci şi răsplata pentru jertfe, din partea zeilor. Pe lângă aceasta daimonul, fiind la mijloc între cele două lumi, umple golul; aşa că universul se uneşte cu sine însuşi într-un tot. De la daimon purcede şi toată ştiinţa viitorului, de la arta preoţilor cu privire la jertfe, la iniţieri, la descântece, la toată prorocia şi la vrăji. Zeul n-are amestec cu omul, ci toată împărtăşirea se face prin aceştia, numai prin daimoni vorbesc oamenilor, fie în starea de veghe, fie în somn. Şi cine-i iscusit în acest fel de lucruri se numeşte om daimonic, pe când cine-i iscusit în altceva, ca de pildă în arte sau în diferite meşteşuguri, acela-i numai un meşteşugar. Iar daimonii aceştia sunt mulţi şi feluriţi.“
Platon ne spune că daimonii conduc lumea şi oamenii şi că ei se îngrijesc de fiecare aspect al vieţii. El spune că daimonii sunt inteligenţe divine superioare.
„Saturn, recunoscând că nici un om... nu era capabil să-i guverneze pe oameni cu o autoritate absolută, puse în fiecare areal, drept conducători şi regi, nu oameni, ci inteligenţe de o natură mai înaltă şi mai divină decât a noastră, daimonii, pentru ca ei să facă faţă de noi ceea ce noi înşine facem faţă de turmele de vite mari şi mici... într-adevăr nu-i punem pe boi să-i conducă pe boi şi nici pe capre să aibă grijă de capre, ci specia noastră, care este cu mult deasupra speciei lor, ea are această grijă. Tot astfel, acest Demiurg plin de bunătate faşă de oameni a pus să ne guverneze nişte fiinţe dintr-o specie superioară speciei noastre, daimonii, care cârmuindu-ne... au făcut să domnească pe pământ pacea, sfiala, libertatea, dreptatea.“
Daimonii guvernau şi plantele şi animalele. De asemenea, ei se ocupau şi de fenomene meteorologice. Ei şi nimfele copacilor - driadele, făceau ca pomii să rodească.
Filosoful Celsus explică acest fapt: „Dacă se abţin de la a sta la masa daimonilor, le admir inteligenţa care i-a făcut să priceapă că trăiesc cu adevărat la masa daimonilor, căci pâinea pe care o mănâncă, vinul pe care-l beau, fructele pe care le gustă, apa din care se adapă, aerul pe care-l respiră, toate sunt în grija unui anumit daimon.“
Mai mult chiar, egiptenii considerau că la naştere omul primea şi un daimon, un înger păzitor, care să-l apere de rău.
„Patru zei – spun aceştia – asistă şi veghează la naşterea omului: daimonul fiecăruia, soarta, erosul şi destinul. Ei vor ca primii doi să fie consideraţi Soarele şi Luna, căci soarele zămislind suflul căldurii şi al luminii este născătorul şi paznicul vieţii omeneşti. De aceea el este socotit daimonul, adică zeul noului născut.“
Daimonii comunicau cu oamenii, mijloceau legătura cu zeii, erau conştiinţa superioară, asemeni îngerilor buni.
Iată de ce în Corpum Hermeticum ni-i se spune: „Comuniunea zeilor cu oamenii şi a oamenilor cu zeii. Acesta este Bonus Genius, ori Daimonul cel Bun, binecuvântat să fie. Sufletul plin de el şi nefericit sufletul care este lipsit de el.“
Omul inspirat de daimonul bun, face lucruri bune.
Iată o istorioară cu filosoful Apollonios. Acesta a fost interogat de Tigellinus, căpetenia gărzilor lui Nero. Răspunsul lui Apollonios l-a marcat atât de mult pe Tigellinus încât a declarat că este un om daimonic, care este ocrotit de zei.
„Tigellinus rămase mut în faţa acestor cuvinte.
- Poţi să pleci, spuse el, dar dă-mi chezaşi pentru tine.
- Cine ar putea răspunde pentru mine de vreme ce trupul meu nu poate fi închis?
Tigellinus găsi că acest răspuns are ceva daimonic şi mai presus de oameni; temându-se să lupte cu un zeu spuse:
- Du-te unde vrei, căci eşti prea puternic ca să-ţi pot da porunci.”
Interesant este faptul că în timpul interogatoriului, Apollonios a făcut să dispară cu ajutorul zeilor scrisul după actul de acuzare!?
„Acest acuzator avea în mâini o scriere, în care era formulată acuzarea. O agită ca pe o sabie împotriva lui Apollonios spunând că era ascuţită şi că-i va pricinui pieirea.
Dar când Tigellinus desfăcu sulul, pe care nu era nici o urmă de scriere, dovedindu-se a fi doar o foaie albă, se gândi că are de-a face cu o fiinţă supranaturală.“
Daimonii cunosc viitorul. Ei fac preziceri. Iată de ce spunea Apollonios că Socrate ştia viitorul: „L-am putea învinui în acest sens şi pe Socrate; întrucât cunoştea viitorul datorită daimonului său, cât şi pe Anaxagoras pentru că făcea preziceri.“
Deci daimonii buni, sau socratici, au apărut pe lume datorită zeilor care au transformat sufletele oamenilor buni în spirite. Ei locuiesc în cer, între lună şi cer, în aer, în lucruri şi pe pământ. Fiind spirite nu pot fi văzuţi de oameni. Pot intra şi locui în sufletele oamenilor dându-le poveţe bune. Ei au în pază oamenii, se îngrijesc de natură, cunosc arta prezicerilor. Sunt mesageri ai zeilor. Comunică cu oamenii şi îi ajută.
Dar dincolo de aceste spirite bune mai sunt şi spirite rele, sau daimoni răi, seminţia oamenilor de argint, duhuri ale Tartarului, Erinii. Ei atacă omul şi-l aţâţă la lucruri rele.
Doresc să mai amintesc povestea lui Adonis. Acesta a fost iubit de Venus. Adonis a fost ucis de un mistreţ şi pentru a nu intra în tărâmul umbrelor, în Tartar, Venus l-a transformat în daimon stând patru luni în infern şi opt luni alături de zeiţă.
Iată Imnul către Adonis:
„Ascultă ruga mea, o, daimon ilustru şi desăvârşit, / Cu păr buclat şi singuratic, des pomenit în cânturi dragi, / Bun sfetnic, schimbător la faţă, neveştejic boboc Adonis! / Te stingi, apoi renaşti în şirul de minunate anotimpuri, / Înfloritor zeu, stropit cu lacrimi, adorat, / Cu chip frumos şi coamă lungă, pornind voios la vânătoare; / Scump lujer îndrăgit de Cypris plăpândul mugur al iubirii, / În patu-i te-a născut zeiţa cu mândre plete, Persefons! / Tu cel ce locuieşti de-o vreme în sânul beznei din Tartar, / Revino în Olimp odată cu fructele ce dau în pârg / Şi spre iniţiaţi te-ndreaptă împovărat de rodul gliei!“
Epinomide, în Opere declară: „Daimonii, o specie aeriană care ocupă locul al treilea, cel de mijloc şi servesc drept mijlocitori oamenilor.“ Ei sunt suflete ale oamenilor readuşi la viaţă. Pot fi buni sau răi, indiferenţi sau cruzi. Dar ei există. Fac parte din lumea subtilă a zeilor. Un daimon se cunoaşte după roadele sale dacă e bun sau rău. Dacă e bun, vorbeşte despre zei şi legile divine, dacă nu, îi respinge pe zei, fiind tiran