În Corpum Hermeticum se spune: „Eu, care sunt mintea însăşi, nu mai îngădui ca faptele sau lucrările care se întâmplă (trupului) sau care ţine de trup, să fie săvârşite sau duse la perfecţiune în ei, ci, fiind portarul sau uşierul, voi închide intrările răului şi voi despărţi dorinţele înţelepte de faptele josnice.“
De altfel în faţa Demiurgului sau Zeului Suprem, deci a luminii, nici un daimon rău nu avea nici o putere. I se anula orice gând rău şi era alungat. Omul se afla în deplină protecţie, dacă se închina zeilor.
„Însă partea raţională a sufletului nu este supusă geniilor, ea este făcută să-l primească pe Zeu, care o luminează cu raza sa solară. Cei care sunt iluminaţi astfel sunt puţini la număr şi geniile îi ocolesc; căci nici geniile, nici zeii nu au vreo putere în prezenţa unei singure raze a zeului.“
De altfel în religia antică se oficiau chiar slujbe de exorcizare a duhurilor rele (eriniilor) din trupurile celor răi, invocând puterea zeilor şi a Demiurgului.
Oamenii trebuiau să se roage zeilor, să recunoască fapta comisă şi să primească duhul zeilor (Bonus Genius) ca îndrumător. Cei care oficiau astfel de slujbe adresau duhului rău blesteme asemenea celor din zilele noastre.
Omul rău aşadar era chinuit de duhurile rele, care îi acaparau gândurile şi-l aţâţau la fapte cât mai ticăloase.
Consecinţa despărţirii omului de zei a fost şi atacarea lui de către aceste duhuri rele.
Iată un fragment din Corpum Hermeticum:
„O, nefericită despărţire a zeilor de oameni! Atunci vor mai rămâne doar duhuri rele ce vor purcede să se amestece cu josnicul neam pământesc, vor pune mâna pe el, îndemnându-l la tot felul de fapte ticăloase, la război, la jaf, la minciună, la tot ce este contrar naturii sufletului.“
Cu cât omul este mai aproape de divinitate şi mai bun cu semenii, cu atât este mai îndepărtat de Erinii şi invers, deoarece nici o faptă nu rămâne fără răsplată.
